Ego...

          Sunt Mioara Anastasiu născută în 1959, în Călărași, am studiat la Universitatea București, poet.

Am creat acest blog în care vor apărea poeziile și scrierile mele, cu scopul de a fi cunoscute, dezbătute, apreciate sau neapreciate, după cum inimile oamenilor și timpul își vor spune cuvântul.

               Deși fac parte din acea categorie a celor care iubesc cărțile, cărora le citesc prefața, cuvânt înainte, introducerea și notitele de subsol, care iubește până și foaia de gardă, totuși am hotărât să folosesc și această cale modernă de a face cunoștință cu iubitorii moderni ai literaturii.

         

Poezia

 

Cu poezia m-am obişnuit

Ca un ţăran ce iese la cosit,

Şi se opreşte să-şi ascută coasa

Şi fluierând priveşte dealul,casa

Şi holda doborâtă-n urma lui

Şi din pădure glasul cucului.

 

Cum fericit e el de tot ce vede,

Aşa sunt eu în cele ce pot crede.

 

Că iarba-naltă este poezia

În care te afunzi cu bucuria

aceluia ce se îmbracă-n flori,

Şi scrie cu peniţe în culori.

               Scriu ca să trăiesc, ca și cum îmi cresc copiii și fac tot ce-mi stă în putere pentru a avea un caracter curat. Doresc ca poeziile mele să aducă oamenilor o oglindire prin ele a propriei lor existențe.
              Trăiesc pentru a scrie, căci vine o vreme când simți că experiența acumulată în viață s-a copt și că, dacă nu este culeasă la timp, se va pierde.
              Scriu pentru că scrisul vine din mine, peste mine, ca un talaz, cu toate amintirile copilăriei, tinereții, vieții. Strâng toate aceste imagini fidele inimii mele și ele se așează cuminți, fiecare la clasa poeziei ei. Uneori o surprind eu pe ea, pe poezie, cum îmi răscolește ca o fetiță neastâmpărată prin sertarele existenței mele căutănd bijuterii uitate. Alteori mă surprinde ea pe mine, imi ghicește gândul care se convertește, ca o eliberare, în poezie.
             Mă gândesc că cineva, undeva, cândva, va rezona cu scrierile mele poetice. 
             Avantajul poeziei este acela al esențelor tari care se pastreaza in sticluțe mici. Un strop de parfum poetic este de ajuns să înmiresmeze o viata. Un vers s-o pecetluiască. Eu am simțit încă din copilărie parfumul poeziilor scrise de alți autori și nările mele  păstrează amintirea nardului de atunci. Sper să fiu și eu,  un strop dintr-un astfel de parfum cuprins în marea de scrieri a lumii.
             Visul meu a fost să cunosc iubirea, chiar dacă ar fi ca ea să nu fie decât un vis, și dacă va fi să fiu doar o visătoare știu ca nu voi fi singura...