Armura

Armura de sărăcie

Când românul nu mai poate

Când se scutură de toate

Îi rămâne doar armura

De ocări îi arde gura

Şi-n văzduh pluteşte ura

 

Lasă doină şi baladă

Într-o veche-nchisă ladă

Cu lăcate de-amintire

Când erau viteji din fire.

 

Doar o mână de ciocoi

Mincinoşi

Vicleni şi răi

Duc o ţară înspre râpe

Ca un braţ

de câlţi şi cârpe.

 

Rar mai strigă

vreun ţăran

„Am copii şi n-am un ban”

Vezi bătrâni

Umblând prin pieţe

Trişti cu feţe

de paieţe

cercetând prin galantare,

Goi în pungi

şi-n buzunare.

 

Cumpără câte puţin

Să-i ajungă şi de chin

pentru ziua următoare

Foamea cu ce să-şi măsoare

 

Liste lungi la social

Pline de ţigani săraci

care-adună de prin şanţuri

înşiratele gunoaie

şi le bagă-n nişte saci.

 

În spitale nu ai loc

Iar URGENŢA inventată

Este poate cea mai lată

dintr-o mie de prostii

ce-au putut proştii gândi.

 

Dacă la urgenţă stai

ore-n şir în aşteptare

Te gândeşti ce rost mai are

Să aştepţi în aşa hal

Moartea-n holul de spital

Când puteau să-ţi spună-n faţă

„Mori acasă sau la piaţă”.

O armură-a sărăciei

Poartă toată România

Deşi oamenii politici

repetenţi la „omenia”

se votează între dânşii

tăind rozele panglici

la palatele la care

ochii nu poţi să-i ridici.

 

Binecuvântaţi de popii

Ce au jilţuri prin Senat

Căci credinţa o propagă

Ca religie de stat.

 

Când eşti doborât de toate

Însă eşti chemat la vot

Cum de nu simţi putregaiul

hoitului de câine mort?

 

Tu dai girul pentru masca

Ce-ţi împinge pumnu-n gură

Şi uiţi că în loc de haine

Porţi o jalnică armură?

 

Nu te-apropia de urnă

Ci fereşte ca de foc,

Ai copii

Şi viitorul

Astăzi tu li-l pui în joc.

 

Dintre toţi ce se arată

Indicând făloşi spre sine

Cum nu vezi

Că tocmai vorba laudei

Nu-i semn de bine?

 

Tu armură-a sărăciei

Care greu faci rost de pâine

Vrei să fii garant

Pe-o foaie

Când nu ştii ce vrea el mâine?

 

El votatu-n haine scumpe

Ştii tu ce afaceri are?

Îl votezi fiindcă zâmbeşte

sau vorbeşte,

Dar e hoţ la drumul mare.

 

Ce-are-a face el cu tine,

Tu sărac şi el bogat,

Oare crezi că semnătura

O să umple al tău sac?

 

Nu prietene-n armura sărăciei

ca şi mine,

pomul lăudat se ştie

doar te umple de ruşine.

 

A trecut un sfert de veac

Un popor tot mai sărac

Şi cu tinerii plecaţi

Stă cu umerii-aplecaţi

Ameţiţi de TVRe

Şi cu orice medie

Ca într-o comedie.

 

Se învârte, se învârte

Osiile îi sunt rupte

Acestui pământ bătrân

Numai visele-i rămân.

Cred în ziua-n care El

Creatorul tău şi-al meu

Ne va dezbrăca armura

Şi ne va deschide gura

Şi atunci întâia dată

Vom avea de ce striga

URA şi ALELUYAH.