Copilărie

Oh, cât mi-aș dori să am

Patul  vechi,  alămuit

Și-atâtea vechi nimicuri:

Nicovală, calapoade,

Obiecte de cizmar,

Gramofon ambiental

Pus la mare cinste-n casă,

Broderia de pe masă,

Un dulap cu cozonac…

Somnul de după amiază,

Când bunicul îmi punea

Haina veche peste mine,

Dormeam lin și-mi era bine…

Marunțișuri de copil:

Dopuri de la sticle goale,

Jocuri în Comisariat

Parăsit și demolat,

Printre tainice ruine

A rămas durat în piatră

Adăpost pentru străjer,

Gardul sulițat de fier

Unde –n colț se sprijineau

Toți îndrăgostiții străzii

Care-ajunși în umbra serii

Îndelung se sărutau.

Dar…

Din toate, măcar patul

Unde-n poală  de bunică

Mă făceam cu totul mică

Și-ascultam cum urlă coșul

-”Haide,  hai, inchide ochii,

Tu n-auzi cum vine Moșul?

Și-auzeam încetișor

Cum bătea ”Moșu” -n cuptor,

Dar gândeam în sinea mea:

”Cum poate Moșul să bată,

Dacă ușa e-ncuiată? ”

Și-uite-așa,

Gândind cu spaimă

Puneam geana,  peste geană.

Și la urmă,

Pân’ la urmă

Știu de ce nu-mi era frică:

Fiindcă undeva sub sobă

Torcea calmă o pisică.