Eu și oglinda
Bătrânul anticar îmi dă un ban,
Fiindcă mă ştie că nu am
decât colecţii
de portrete
în inimă, pe un perete.
Cu banul să îmi cumpăr
alt perete
şi să pictez din nou
alte portrete,
păduri necunoscute
şi tăcute.
Un ban ca o oglindă de argint ,
În care mă-oglindesc
Îmbătrânind…
Câteva riduri, evantai
Astăzi le am!
-" Ieri nu le-aveai"
îmi spune oglinjoara înrămată
şi tot aşa de fiecare dată.