LOCUL UNDE SE SFÂRȘEȘTE LUMEA...

          Povestirea din această seară ne vorbește despre doi copii care au avut o experiență deosebită. Ei făceau parte dintr-o familie numeroasă, formată din mamă, tată și 10 copii.

          Odată, când cineva a întrebat pe tatăl copiilor cum reușește să se descurce crescând atâția copii, el a răspuns: păi e foarte simplu: ăl mai mic-ăl mai drăguț, ăl nai mic-ăl mai drăguț, ăl mai mare-ăl mai tare de picoare”.

          Într-o bună zi părinții au rânduit treburile gospodărești.  Pe fata cea mare au pus-o să gătească, pe doi dintre copii i-a trimis să aducă lemne din pădure,  iar restul familiei să meargă la câmp împreună. Cei doi copii care trebuia să aducă lemne au pregătit totul: calul, căruța, ovăzul  pentru hrana calului, apoi hrana și apa pentru ei  înșiși. Erau foarte bucuroși pentru însărcinarea primită.

          Au pornit la drum ieșind pe poarta mare și au pornit-o pe drumul spre pădurea de la marginea satului. Căruța se legăna printre pietrele drumului. Copiii vorbeau veseli  despre jocurile lor preferate. Când în sfârșit au ajuns în pădure, au dezlegat calul, lăsându-l să pască si să se bucure de libertate. Ei au început să adune lemne uscate, ba chiar să taie copăcei mai mici, care erau pe măsura puterii lor. Legau toate acestea in snopi și le așezau în căruță, până când au umplut-o cu totul. Era ora prânzului. Cei doi copii au pus de gâtul calului traista cu mâncare, adică cu ovăz, apoi au luat din căruță ăi bocceluța cu mâncare pentru ei si au început să mănânce cu poftă. În timp ce mâncau băiețelul o privi în ochi pe sora lui si îi spuse:

          - Tu știi surioară, că pe dealul acela din față se termina lumea?

          - Ce tot spui acolo?

          - Da, dincolo de el nu mai este nimic. Acolo se termină lumea!

          - Nu te cred, până nu văd.

          - Haide!

         Copiii au pornit către dealul iluminat de soare, unde băiatul spusese că se termină lumea. Au urcat dealul ținându-se de mână. Emoția creștea pe măsură ce se apropiau de culme.  Și deodată… iată-i sus. Soarele  care stătea mereu în fața lor, pe deal, le făcuse o surpriză, mutându-se mai departe. Fetița rosti încet:  „Altu  deal și altă vale! Nu se sfârșește lumea aici” .

          - Poate, spuse băiatul cu speranță în glas, dincolo, pe celălalt deal…

          - Poate că acolo va fi sfârșitul pământului, cum ai spus.

          Au plecat spre celălalt deal. Dar când au ajuns ce să vezi?  „Altu’ deal și altă vale ”, toate arate sau însămânțate pe felii  de pământ distincte.

          Copii se priviră în ochi.

          - Nu mai are rost! Mereu va fi un nou deal si o nouă vale, până in câmpie.

          - E seară! Să ne întoarcem până nu se întunecă. Cei doi s-au grăbit cât au putut, dar noaptea i-a prins pe drum.

          Pădurea s-a întunecat și a devenit  înfricoșătoare. Păsări de noapte țipau, animale sălbatice urlau. Copiilor le era frică, plângeau și s-au adăpostit lângă un copac așteptând zorile.

           Calul ajunsese acasă singur de cum se înserase. Părinții s-au îngrijorat și au plecat însoțiți de vecini, având făclii aprinse. Au găsit in pădure carul încărcat. Au început sa-i strige pe nume pe copii. Ecoul răspundea de prin văi numele copiilor, care au auzit și au început să strige la rândul lor. Astfel in miezul nopții s-au întâlnit bucuroși.

          Ehei, măi copii, copii!

          Lumea noastră e rotundă

          Și oricât ai ocoli,

          Pașii tot o sa-ți ajungă

          Pe pământ,

          Nu-n infinit.