Pădurea de cucută

          Pădurea tainică de cucută

          Pleacă-ţi inima către apa tăcută

          In care se răsfrânge chipul tău frumos

          Amar,

          Cu susul in jos.

          Amintiri se furişează ca vântul

          Simt lacrimilor amare gustul,

          Prin crengi molatice de cucută

          Şi nimeni nu te caută?

          Nimeni nu te sărută.

          În unda ochiului tău verde

          Tresare o bucurie, apoi se pierde

          Apoi revine iar

          Prin rădăcini neştiute

          Renăscând în alte şi alte păduri de cucute.