Pamflet: “Răzbunați- mă„!!! Reacția românului la concepția ”de viață”a celor responsabili de moartea Elenei…

25.05.2015 12:33

Voi care-ați privit cum eu

Am sărit din viață-n hău,

Ca o lebădă strigând

Doar la moarte-un singur gând:

Plec din lumea  asta toată,

Dintr-o țară violată,

O țară de- a doua mână…

Voi cei care ați privit

Ați crezut ca sunt nebună?

Ce nebun mai cere apă

Înainte de-a muri,

Ce nebun priveste golul

Înainte de-a  sări?

 

V-am privit și mi-a fost milă

Îmbrăcați la fel ca mine,

Am tăcut și  mi-a fost silă

Că mai am sânge în vine ,

Într-o țară de rușine…

 

Doctori spun despre depresii…

Frații mei, sunt doar impresii

A lor forma de protest.

Am murit fiindcă-i detest

Când le văd fața senină

Și când spun” mortu-i de vină! ”

Am murit să nu mai văd,

Ce-am crezut, să nu mai cred.

Nu e rușinos să fii depresiv,

Când ești împins pas cu pas

Si subversiv,

Către lipsuri, către teamă,

Apoi spun : „ Avea o spaimă„

Și o fac declarativ…

Fară vreo durere-n glas.

 

A murit încă o votantă,

A căzut zdrobită-n stradă

Și nu vrea condoleanțe!

A avut și ea speranțe

Și i-au fost mereu furate,

Nu doar una: TOATE; TOATE,

Până când n-a mai rămas,

Decât ultimul său pas…

Fie ca sângle ei

Să cadă pe cei mișei

Și pe cei incompetenți

Lacomi, cruzi și incorecți !!!

 

Parcă se aude-o șoaptă,

Pe marcajul de pe stradă,

Unde a căzut Elena:

Cine o va răzbuna?

Și pe noi, dar și pe ea?