PE CINE ARATĂ OGLINDA?

           Unchiul  Aurel era fratele bunicii noastre. El locuia la ţară într-o curte încîntătoare,cu tot felul de pomi,cu găini şi vacă,ba  chiar şi cu stupi.Era un om uscăţiv şi înalt,cu faţa arsă de soare,blând şi bun ca pâinea caldă.

            Deseori  mergeam la el acasă cu bunica şi de fiecare dată eram serviţi de soţia unchiului Aurel  cu miere,  pe care o turna dintr-un bidon în farfuriuţe mici , de sticlă. Apoi stăteau şi se uitau cu satisfacţie spre noi copiii cum ne lingeam linguriţele şi degetele.

            Tata a povestit cum odată acest unchi Aurel a plecat spre oraş spre a revolva  nişte treburi importante .Se aşternuse o iarnă grea , cu zăpadă mare și viscol , de ți se lipeau nările în gerul de afară. Plecarea din sat se făcea cu autobuzul , care era pe vremea aceea un camion învelit cu o prelată . Când încă nu se lumina de ziuă , pe la ora 4-5 dimineața mașina era gata de drum.Cu căciula trasă pe urechi și cu fularul de lână înfășurat în jurul gâtului , cu bocancii săi uriași , nenea Aurel se grăbi prin întuneric , se urcă în mașină și se cuibări în țoalele lui ca o cloșcă în proprile ei pene .După două ore ajunse acasă la tata . Străbătu străzile îngreunat de zăpadă și încărcat cu sacoșile în care aducea una-alta , de la țară celor de la oraș .

             Astfel ajunse la casa în care locuia tatăl meu. Întunericul Încă nu se risipise de tot .Casa era înaltă și impunătoare , ocupând colțul a două străzi . Unchiul Aurel deschise poarta de fier , care scârțâi, apoi urcă cele câteva scări care duceau în vestibul .Ușile nu erau încuiate .Se scutură cât putu de bine de zăpada care îl copleșise. Pătrunse în livngul uriaș , îl traversă cu pași ușori și bătu sfios la apartamentul tatei. Nici un răspuns! Ce să facă? Apăsă ușurel pe clanța care cedă la atingerea  lui, intră si trezindu-se înăuntru , în semiobscurul holului, privi personajul care îi apăru brusc in față.Un moment tresări, apoi spuse cu voce tare, fie ca să gonească sperietura, fie ca să își arate bucuria fată de cel care îl întîmpinase:

           -Ce faci măi somnorosule,nu te-ai trezit?

           Mare i-a fost mirarea cînd a văzut că nimeni nu-i răspunde.Cu palma lui mare,bătătorită de muncă iși șterse fața ,  ochii și nasul .Chipul din fața lui parcă dispărea în ceață…Deodată se deschise ușa unui dormitor.În prag a aparut tata in pijamale.

           -Ei,ia te uită !Ce faci nenea Aurel? Asa matinal, cu iarna in spinare?râse tata îmbrățișându-l.

Unchiul Aurel privi cu totul buimac cînd spre tata , cînd spre imaginea aburindă din fața lui,căreia îidăduse binete la sosire.”Care va să zică nu era Iani… Care va să zică eram taman eu  SOMNOROSUL…privindu-mă în oglinda holului.

          Domnișor și domnișoară

          Uneori o oglinjoară

          Îți arată ce n-ai  vrea!

          Daca ești julit în frunte,

          Dacă hainele-ți sunt rupte

          în vreun gard,pe undeva…

          Oglinjoarele cam fac

          Să te vezi în ochi pe tine

          Și să spui cât stai de bine.

          Noapte bună dragi copii

          E de-ajuns pe-această zi.