POVESTE PE DEGETE

          Un tătic bun si blând își iubea foarte mult copiii, tot așa cum și tăticul tău te iubește pe tine. El se juca cu cei trei copii ai săi,îi plimba,iar seara stătea pe un fotoliu și le spunea câte o poveste.

          Povestea  din această seară este povestea unui ciobănaș:

         ” Dragii mei puișori. A fost o dată un ciobănaș. Poate că era ceva mai mare decât tine, spuse tata arătând către mezin, sau poate că era așa ca voi, frumoasele tatei… Ciobănașul avea multe oi. Ele ascultau glasul lui și era de ajuns să fluiere ca ele să-și ridice capetele din iarbă și să privească spre el, de parcă ar fi întrebat: ”ce s-a întâmplat stăpâne?” și el, ciobănașul le arăta cu mâna drumul spre alt loc, unde iarba moale și fragedă le gâdila nările.

          Ciobănașul fluiera din nou, diferit de cum fluierase prima oară și câțiva căței alergau roată-roată în jurul turmei și-o adunau la un loc, de parcă o funie nevăzută le-ar fi legat împreună. Aceștia erau numiți ”câini de întors oile” și își făceau grozav de bine treaba, lătrând cu înțeles către oile care rămâneau in urmă.

          -Dar câini mari, ciobănești nu avea ciobănașul, tată? întrebă mezinul.

          -Cum să nu! Avea niște câini mari și lățoși, grozav de fioroși la înfățișare. Și mai avea și două cățele care făceau pui.

          -Cum se numeau câinii cei mari, tată?

          -Păi se numeau așa:Reno, Ceapi, Ursu… și cum i-or mai fi chemat.

          Ei măi copii, dar cât v-am tot povestit eu despre ei și cât s-au dus ei încoace și încolo,           căci oile nu pasc mult într-un loc, s-a făcut seară. Nu era mult până să ajungă la stână dar, vedeți  voi, între ei și adăpostul la care trebuia să ajungă se afla un pârâu destul de mărișor. Ciobănașul privi spre cer soarele care se ascundea după dealul din spatele lor. Trebuia să-și ducă neapărat oile și mielușeii în țarc. Se gândi, se gândi și deodată îi veni in minte un gând salvator: o să ia după gât toți mielușeii așa mici ca voi și o sa-i treacă apa purtându-i în cârcă. Nu mai era timp de pierdut. A spus câinilor să stea de pază în jurul turmei, iar el a început să care mielușeii în spinare.

          Hai să-i numărăm pe degete:

          Unu,

          Doi…

          Sunt deja-n stână.

          Trei și patru…

          Nu-i ușor!

          Cinci…

          Acum cealaltă mână…

          Până-n noapte îi va trece,

          mielușei prin apa rece,

          Hai dormiți căci treba-i bună,

          somn ușor

          și noapte bună!