Vitraliile din turn

Mă urc în turn

Și-n turn e doar atât:

Un pat cu perne moi

Și pe un scaun călimări

și multe foi.

În sus nu e acoperiș,

E cerul gol,

Văd nori trecând

Și păsările-n stol

Care,când plouă,

Mă adăpostesc cu aripile lor.

Odată,

A ajuns acolo sus

Un vârf de plop

Cu crengi tremurătoare

Și i-am pus numele:

”De ce te tulburi oare?”

În turnul meu

Nu-i iarnă niciodată,

Pentru că turnul

E visarea-mi cufundată

Într-o cerneală colorată,

Cu care chiar am încercat

Să fac vitralii în înalt.