Poezia este acea esență tare care se păstrează în sticluțe mici...

               Scriu ca să trăiesc, ca și cum îmi cresc copiii și fac tot ce-mi stă în putere pentru a avea un caracter curat.Doresc ca poeziile mele să aducă oamenilor o oglindire prin ele a propriei lor existențe.

              Trăiesc pentru a scrie, căci vine o vreme când simți că experiența acumulată în viață s-a copt și că, dacă nu este culeasă la timp, se va pierde.

              Scriu pentru că scrisul vine din mine, peste mine, ca un talaz, cu toate amintirile copilăriei, tinereții, vieții. Strâng toate aceste imagini fidele inimii mele și ele se așează cuminți, fiecare la clasa poeziei ei. Uneori o surprind eu pe ea, pe poezie, cum îmi răscolește ca o fetiță neastâmpărată prin sertarele existenței mele căutănd bijuterii uitate. Alteori mă surprinde ea pe mine, imi ghicește gândul care se convertește, ca o eliberare, în poezie.

             Mă gândesc că cineva, undeva, cândva, va rezona cu scrierile mele poetice. 

             Avantajul poeziei este acela al esențelor tari care se pastreaza in sticluțe mici. Un strop de parfum poetic este de ajuns să înmiresmeze o viata. Un vers s-o pecetluiască.Eu am simțit încă din copilărie parfumul poeziilor scrise de alți autori și nările mele  păstrează amintirea nardului de atunci. Sper să fiu și eu,  un strop dintr-un astfel de parfum cuprins în marea de scrieri a lumii.

             Visul meu a fost să cunosc iubirea, chiar dacă ar fi ca ea să nu fie decât un vis, și dacă va fi să fiu doar o visătoare știu ca nu voi fi singura.